Jucatorii care au scris istorie
"Sa joci fotbal este foarte simplu, dar sa joci un fotbal simplu este cel mai dificil lucru" - Johan Cruyff
* Gheorghe Hagi
Legatura la Wikipedia Gica Hagi
* Diego Armando Maradona
Legatura la Wikipedia Diego Maradona
* Lionel Messi
Legatura la Wikipedia Lionel Messi
Alte legaturi:
- pagina Gica Hagi
- pagina Armando Maradona
- pagina Lionel Mesi
In continuare cateva lucruri despre sportul care a incantat atatia oameni.
Inceputurile Fotbalului |
Campionatul Mondial |
Campionatul European |
Trofee in istoria Fotbalului |
Fotbalul a fost un sport foarte popular în Anglia încă de la mijlocul secolului XIX. Primul său mare defect a fost acela că nu avea stabilit un set de reguli clare. Fiecare juca fotbal cum dorea, urmînd propriile sale reguli
În 1863, o serie de organizaţii engleze au decis să se reunească în încercarea de a stabili un set oficial de reguli care să nu lase loc la prea multe dispute între jucători. Această întîlnire a rămas în istorie ca prima întrunire a Asociaţiei Engleze de Fotbal ( FA), organizaţie care există şi în prezent.
Din nefericire, regulile decise de FA au dus la o ruptură între cluburile care doreau ca jucătorii lor să poată alerga cu mingea în mînă şi echipele care nu doreau ca fotbalul să fie jucat cu mîna. Acesta a fost momentul decisiv din istoria sportului cînd fotbalul a început să se distanţeze de rugby.
Iniţial, fotbalul nu a avut un nume propiu. Pentru a fi recunoscut şi diferenţiat de rugby, el era intitulat "association football", adică după numele organizaţiei care i-a stabilit primele reguli.
Nici acest nume nu a fost pe placul englezilor, iar în secolul XX s-a decis să se renunţe din prima denumire la "association" şi astfel a rămas doar "football". Nume care există şi în prezent.
După o perioadă, englezii şi-au dat seama că această frază este prea greoaie pentru a denumi un sport şi au abreviat mai simplu "soc’er". Acesta este şi originea denumirii americane a fotbalului.
Tot în această perioadă au apărut şi primele cluburi organizate de fotbal. Mai jos vă vom prezenta un top al celor mai vechi cluburi de fotbal din lume care încă mai există. Evident, toate sînt de pe teritoriul Angliei.
9. Sheffield Wednesday F.C. (1867)
Clubul exista deja din 1820, dar jucătorii au practicat iniţial cricket-ul. Denumirea a fost inspirată de ziua din săptîmînă în care au jucat primul meci (miercuri).
În vara anului 1867, echipa s-a lăsat de cricket şi a trecut la fotbal. Primul meci oficial a fost disputat pe 1 februarie 1868, iar din 1867 clubul a devenit profesionist. Pînă în 1929, clubul a purtat numele "The Wednesday".
În prezent, Sheffield Wednesday F.C. evoluează în a treia ligă engleză. Ultima oară cînd a evoluat în Premier League a fost în 1992.
8. Nottingham Forest F.C.
A fost fondat în 1865 în micuţul orăşel West Bridgford (Anglia), iar din 1888 a devenit club profesionist. În prezent evoluează în a doua ligă din Anglia, dar de-a lungul istoriei clubul a cucerit mai multe trofee atît pe plan naţional, cît şi pe plan european.
În sezonul 1977-1978, Nottingham a intrat în istoria Premier League după ce a reuşit performanţa de a cuceri titlul în primul an după ce a promovat în prima divizie.
7. Brigg Town F.C. (1864)
Acest mic club din oraşelul Brigg a fost fondat în 1864. În prezent, echipa evoluează în "Norther Premier League Division One South", care, conform piramidei din fotbalul englez, este a opta ligă.
6. Stoke City F.C. (1863)
A fost fondat în 1863, iar denumirea iniţială a fost Stoke Ramblers Football Club. Stoke evoluează în prezent în prima ligă din Anglia ceea ce o face să fie cea mai veche echipă de fotbal din lume care evoluează în prezent la cel mai înalt nivel. În Premier League a promovat în 2008, iar de atunci nu a mai părăsit primul eşalon al fotbalul englez.
5. Notts County F.C (1862)
Dacă Stoke City poate fi considerată cel mai "bătrîn" club din Premier League, atunci Notts County poate fi uşor intitulat "cel mai vechi club profesionist". La fel ca Sheffield Wednesday, Notts County evoluează în prezent în a treia ligă din Anglia. Ultimul sezon cu Notts County în prima ligă engleză a fost cel din 1991/1992.
4. Worksop Town F.C (1861)
Worksop Town F.C. este un club semiprofesionist care în prezent evoluează în liga a şaptea din Anglia. În cei peste 150 de ani de existenţă, clubul nu a reuşit niciodată să urce mai sus de cea de-a şasea ligă. În schimb, Worksop Town a impresionat de cîteva ori în Cupa Angliei. Oficialii micuţei echipe se mîndresc cel mai mult cu o remiză albă într-un meci cu Tottenham, rezultat care a fost obţinut în sezonul 1920/1921.
3. Crazy Wanderers F.C. (1860)
Crazy Wanderers este un alt club semiprofesionist, ceea ce înseamnă că jucătorii echipei au şi alte meserii, iar fotbalul este practicat doar ca hobby.
Echipa evoluează în acest moment, la fel ca Worksop, în cea de-a şaptea ligă din Anglia. Cele două echipe nu sînt, însă, în acelaşi campionat, ci în ligi paralele deoarece liga a şaptea este împărţită pe mai multe zone geografice.
2. Hallam F.C. (1860)
Hallam F.C. a fost o lungă perioadă un club de fotbalişti amatori, dar istoria echipei a fost marcată cu foarte multe momente importante.
Înfiinţat în 1860, Hallam F.C. a jucat iniţial meciuri doar cu Sheffield F.C (cel mai vechi club din lume). În 1867 s-a înscris în ceea ce a devenit cunoscut mai tîrziu ca primul turneu organizat de fotbal, competiţie pe care a şi cîştigat-o.
1. Sheffield F.C (1857)
Sheffield este cel mai vechi club de fotbal din lume. Echipa a fost fondată cu şase ani înainte ca primele legi ale fotbalului să fie stabilite de FA.
În primii trei ani de existenţă, pînă la apariţia celor de la Hallam F.C., fotbaliştii de la Sheffield jucau fotbal între ei deoarece nu mai exista nicio echipă cu care să concureze.
Legatura la site oficial FIFA FIFA pentru Campionatul Mondial de Fotbal.
Campionatul Mondial de Fotbal sau Cupa Mondială FIFA (în engleză FIFA World Cup) este cea mai importantă competiție fotbalistică disputată între echipele naționale de fotbal. Competiția se desfășoară în sistem de cupă, și este împărțită în faza preliminară (calificări) și turneul final. Preliminariile se dispută pe durata a 1 an, fiecare continent având propriile reguli de calificare. Turneul final are loc o dată la 4 ani și se dispută la începutul verii pe durata unei luni (aproximativ). Țara organizatoare a turneului final este desemnată de FIFA cu cel puțin 4 ani înainte. Prima ediție a avut loc în anul 1930 în Uruguay, iar cea mai recentă în 2014 în Brazilia. Ediția din 2002 a fost prima din istoria competiției care a avut două țări organizatoare: Japonia și Coreea de Sud. Următoarele două ediții vor fi găzduite de Rusia în 2018 și Qatar în 2022. Campionatul Mondial de Fotbal este unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale planetei.
Ediția | Gazdă | Campioană | Scor | Vicecampioană |
---|---|---|---|---|
1930 | Uruguay | Uruguay | 4–2 | Argentina |
1934 | Italia | Italia | 2–1 | Cehoslovacia |
1938 | Franța | Italia | 4–2 | Ungaria |
1950 | Brazilia | Uruguay | 2–1 | Brazilia |
1954 | Elveția | Germania de Vest | 3–2 | Ungaria |
1958 | Suedia | Brazilia | 5–2 | Suedia |
1962 | Chile | Brazilia | 3–1 | Cehoslovacia |
1966 | Anglia | Anglia | 4–2 | Germania de Vest |
1970 | Mexic | Brazilia | 4–1 | Italia |
1974 | Germania de Vest | Germania de Vest | 2–1 | Olanda |
1978 | Argentina | Argentina | 3–1 | Olanda |
1982 | Spania | Italia | 3–1 | Germania de Vest |
1986 | Mexic | Argentina | 3–2 | Germania de Vest |
1990 | Italia | Germania de Vest | 1–0 | Argentina |
1994 | Statele Unite | Brazilia | 0–0(3–2pen.) | Italia |
1998 | Franța | Franța | 3–0 | Brazilia |
2002 | Coreea de Sud&Japonia | Brazilia | 2–0 | Germania |
2006 | Germania | Italia | 1–1(5–3pen.) | Franța |
2010 | Africa de Sud | Spania | 1–0 | Olanda |
2014 | Brazilia | Germania | 1–0 | Argentina |
Legatura la site oficial UEFA UEFA pentru Campionatul European de Fotbal.
Campionatul European de Fotbal (Euro sau CE) este un turneu care se desfășoară o dată la patru ani între echipele naționale de fotbal ale statelor membre UEFA.
Dreptul de organizare a Campionatului European de Fotbal este acordat la fiecare ediție altei națiuni, care este aleasă de UEFA după o competiție între mai multe țări. La turneul final iau parte în total 16 echipe, care s-au calificat în rundele de calificare ale Euro, împărțite în patru grupe, fiecare de câte patru echipe. Fiecare echipă din grupă joacă cu fiecare, având loc în total trei meciuri de echipă. Primele două din fiecare grupă se califică pentru sferturile de finală. De aici intervine sistemul eliminatoriu, deci învinsul fiecărui meci iese din turneu. Din 2004 se va folosi regula golului de argint.
Cel mai bun rezultat al României la campionatele europene a fost calificarea în sferturi în 2000. România a mai participat la Euro 1984, Euro 1996, Euro 2008 și Euro 2016.
Deținătoarea actualǎ a trofeului este Portugalia, care în finala de la Euro 2016 a învins Franța cu 1:0.
Urmǎtorul Campionat European va avea loc în 2020 pe 13 stadioane din tot atâtea țări.
Balonul de Aur
Balonul de Aur (franceză Ballon d'Or), denumit adesea și Premiul Fotbalistul Anului în Europa este o distincție anuală acordată în domeniul fotbalului de France Football. Premiul îi este înmânat jucătorului considerat a fi cel mai bun pe parcursul anului calendaristic anterior. Ideea premiului a venit din partea redactorului-șef al publicației France Football, care, în 1956, și-a invitat colegii să voteze cel mai bun jucător al anului în Europa. Câștigătorul primei ediții a fost Stanley Matthews, din partea grupării Blackpool. Acesta a fost acordat din 1956, deși între 2010 și 2015 a fost încheiat un acord cu FIFA, iar premiul a fost temporar combinat cu Jucătorul Anului FIFA și cunoscut sub numele de Balonul de Aur FIFA.
La început, jurnaliștii puteau vota doar jucători europeni care evoluau pentru cluburile europene, fapt ce făcea neeligibili jucători precum Diego Maradona și Pelé. În 1995, o modificare adusă regulamentului a permis și jucătorilor non-europeni care evoluează pentru cluburi de pe continent să fie avuți în vedere. Primul laureat non-european care a beneficiat de această modificare a fost George Weah (Milan). Schimbări au fost aduse și în 2007, toți jucătorii devenind eligibili, indiferent de naționalitatea sau clubul la care evoluau. Tot atunci a suferit modificări și numărul jurnaliștilor care aveau drept de vot, de la 52 de jurnaliști europeni în 2006, la 96 din întreaga lume.
De-a lungul istoriei, trei jucători au primit trofeul de câte trei ori: Johan Cruijff, Michel Platini și Marco van Basten. Platini este singurul jucător care a primit distincția de trei ori în mod consecutiv, între anii 1983 și 1985. Ronaldo a fost primul fotbalist brazilian care a primit distincția (1997), odată ce regula privind cetățenia a fost înlăturată. Germanii au fost cei mai prolifici în ceea ce privește acest trofeu: cinci jucători și șapte premii. Cluburile italiene Juventus și Milan au avut parte de cei mai mulți câștigători: șapte jucători și opt premii acordate jucătorilor ce evoluau pentru aceste cluburi. Cel mai recent laureat al Balonului de Aur este Lionel Messi, jucător argentinian care evoluează pentru FC Barcelona.Lionel Messi a doborit recordul lui Michel Platini luind pentru anul 2012 al 4 trofeu consecutiv.
Gheata de aur
Gheata de aur este un trofeu fotbalistic european acordat fotbalistului cu cele mai multe goluri marcate într-un sezon fotbalistic din toate campionatele naționale ale Europei. De la începuturile sale, în sezonul 1967-1968, premiul, numit inițial Soulier d'Or, care se traduce din limba franceză ca Gheata de aur, a fost dat de revista L'Équipe celui mai bun marcator din toate ligile europene din acel sezon.
În urma unui protest al Federației Cipriote unde un jucător ar fi marcat 40 de goluri, L'Équipe a decis să facă competiția neoficială până în 1996; oricum, sponsorul partener Adidas a continuat să ofere premiul. Cel mai bun marcator al sezonului 1990-91, Darko Pančev, nu și-a primit premiul până în 2006. Acesta a fost restabilit în 1996, cu diferite regulamente. De atunci, European Sports Magazines, a acordat premiul pe un sistem de puncte care permite unui jucător dintr-un campionat mai puternic să câștige premiul chiar dacă marchează mai puține goluri decât unul dintr-un campionat mai slab. Datorită acestei modificări golurile sunt clasate în mod diferit după campionat.
Cei mai buni Jucatori din istorie
10. Eusebio
Legatura la Wikipedia Eusebio
E un jucător de fotbal portughez, celebru pentru faptul că a înscris 53 de goluri în competițiile UEFA. A jucat în echipa națională a Portugaliei și acum are propriul său club de fotbal pentru băieți.
Supranumit „Pantera neagră” sau „Perla neagră”, Eusébio s-a făcut remarcat pentru viteza sa și pentru șutul puternic și plasat cu piciorul drept. Este considerat cel mai faimos jucător al Benficăi și al Portugaliei, și primul atacant de talie mondială de origine africană. A fost ales al 9-lea jucător al secolului XX, într-un sondaj organizat de IFFHS. Pelé l-a numit pe Eusébio printre cei mai buni 125 fotbaliști în viață, în 2004. În noiembrie 2003, la ceremonia Jubileului FIFA, a fost numit „Jucătorul de aur al Portugaliei”, de către Federația Portugheză de Fotbal, ca fiind cel mai bun jucător portughez ai ultimilor 50 de ani.
9. Franz Beckenbauer
Legatura la Wikipedia Franz Beckenbauer
A fost considerat cel mai bun jucător de fotbal din istoria fotbalului german pentru ceea ce a făcut în club și cu echipele naționale. A câștigat de două ori Premiul Fotbalistului European al Anului.
De două ori ales Fotbalistul European al Anului, a jucat de 103 ori în echipa națională a Germaniei de Vest, participând la trei campionate mondiale. A ridicat trofeul din postura de căpitan în 1974 și l-a câștigat din nou ca antrenor în 1990. Cu echipa sa Bayern München, a câștigat trei Cupe ale Campionilor Europeni consecutive, între 1974-1976, precum și Cupa Cupelor în 1967. A ajuns apoi antrenor și președinte la același club. Este de asemenea membru al Galeriei Naționale de Stele ale Fotbalului.
8. Raul Gonzalez
Legatura la Wikipedia Raúl González
E considerat cel mai bun atacant din fotbalul mondial. În prezent joacă pentru clubul Al Sad din Qatar. A punctat 70 de goluri pentru competițiile UEFA, 228 de goluri în La Liga.
Raúl a petrecut 16 ani din cariera sa jucând la Real Madrid, și este al doilea golgheter all-time al clubului cu 323 de goluri, depășindu-l pe Alfredo Di Stéfano, care a marcat 307 goluri. De asemenea Raúl deține recordul la cele mai multe meciuri jucate pentru club, cu un total de 741 apariții în tricoul blancos. Cu Real, el a câștigat 6 titluri La Liga, 3 trofee ale Liga Campionilor (marcând în două finale), 4 titluri Supercopa de España, o dată Supercupa Europei și de două ori Cupa Intercontinentală devenind golgheterul all-time al Ligii Campionilor și al doilea jucător după numărul de meciuri jucate (după Ryan Giggs).
7. David Beckham
Legatura la Wikipedia David Beckham
S-a retras din fotbal, dar e cunoscut pentru faptul că a jucat pentru echipa națională a Angliei și cluburi precum Real Madrid și Manchester United. E unul dintre cei mai buni jucători de fotbal din lume, dar și unul dintre cei mai mișto bărbați din fotbal. A fost plătit extrem de bine și din sport, dar și din reclamele unor branduri celebre.
Beckham este jucătorul de câmp care a îmbrăcat de cele mai multe ori tricoul naționalei engleze (doar portarul Peter Shilton îl întrece), a terminat pe locul doi cursa pentru trofeul Balonul de Aur în 1999, este singurul englez care a înscris la trei Cupe Mondiale diferite și cel de-al nouălea jucător din istoria Cupei Mondiale care a înscris de două ori din lovituri libere directe. A fost căpitanul naționalei Angliei din 15 noiembrie 2000 până în 2 iulie 2006.
6. Ronaldo
Legatura la Wikipedia Ronaldo
A câștigat premiul FIFA de cel mai bun jucător al anului și a fost ajuns din urmă de Messi și Zidane.
Considerat de mulți cel mai complet atacant din ultimii 30 de ani, în 2007 el a fost inclus în primul 11 al tuturor timpurilor de către revista France Football iar în martie 2004 a fost inclus în lista FIFA 100 a celor mai buni fotbaliști în viață, publicată de Pelé. În 2010, el a fost ales "Jucătorul Deceniului" într-un sondaj online organizat de Goal.com, cu un total de 43,63 procente din voturi și de asemenea a fost inclus ca atacant central în "Echipa Deceniului". În februarie 2010, Ronaldo a anunțat că se va retrage la finele sezonului 2011, în același timp prelungindu-și contractul cu Corinthians pe doi ani.
5. Christiano Ronaldo
Legatura la Wikipedia Cristiano Ronaldo
Căpitanul echipei naționale portugheze joacă pentru clubul La Liga. Între el și Messi a fost o competiție accerbă. A fost cel mai scump jucător de fotbal din lume, e cunoscut pentru viteza sa pe teren și pentru loviturile excepționale la poartă.
Ronaldo este considerat unul din cei mai buni fotbaliști din toate timpurile, alături de rivalul său Lionel Messi. Este primul fotbalist portughez care a câștigat Balonul de Aur de patru ori, și al doilea jucător după Messi care câștigă Gheata de aur de trei ori. La Manchester United și Real Madrid, Ronaldo a câștigat de trei ori Premier League, La Liga, FA Cup, de două ori Football League Cup și Copas del Rey, FA Community Shield, Supercupa Spaniei, de două ori Liga Campionilor UEFA, o Supercupa Europei și de două ori Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA.
4. Zinedine Zidane
Legatura la Wikipedia Zinedine Zidane
Zidane a jucat ca mijlocaș ofensiv, fiind cunoscut pentru evoluția sa la națională de fotbal a Franței, Juventus Torino și Real Madrid. Este considerat unul din cei mai buni fotbaliști ai tuturor timpurilor. A fost numit cel mai bun fotbalist european din ultimii 50 de ani, în baza sondajului UEFA Golden Jubilee Poll.
Mijlocaș care prin eleganța driblingului, echilibrul, pasele precise, acuratețea șuturilor și loviturile libere bine a devenit unul dintre cei mai mari artiști ai jocului și un succesor natural al lui Michel Platini în postul de conducător de joc al Franței. Zidane a intrat în atenția internațională în urma celor două goluri înscrise cu capul în finala Campionatului Mondial de Fotbal 1998 contra Braziliei, două goluri care au adus Franței primul titlu mondial. Zidane a primit trofeul Balonul de Aur fiind considerat cel mai bun jucător al turneului.
Zidane was known for his superb dribbling skills. Zidane e un jucător de fotbal francez, a câștigat de trei ori Jucătorul anului din lume din FIFA și a fost privit întotdeauna ca cel mai bun jucător european din toate timpurile.
3. Diego Maradona
Legatura la Wikipedia Diego Armando Maradona
Este considerat de către mulți din lumea fotbalului (inclusiv jurnaliști sportivi, foști și actuali jucători, fani, etc.) ca fiind cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, împărțind cu Pelé titlul de Jucătorul Secolului decernat de FIFA. De-a lungul carierei sale de jucător profesionist, Maradona a jucat pentru Argentinos Juniors (1976-1980), Boca Juniors (1981, 1995-1998), F.C. Barcelona (1982-1984), S.S.C. Napoli (1984-1991), F.C. Sevilla (1992-1993) și Newell's Old Boys (1993-1994).
E unul dintre dintre cei mai buni fotbaliști din secolul 20, datorită realizărilor cu Argentina.
2. Pele
Legatura la Wikipedia Pelé
A devenit un simbol nemuritor al fotbalului brazilian al secolului 20.
Conform IFFHS, Pelé este cel mai de succes marcator în ligă din lume, cu 541 de goluri.În total Pelé a marcat 1281 de goluri în 1363 de meciuri, inclusiv amicale neoficiale,motiv pentru care a fost înscris în Guinness World Records cu cele mai multe goluri marcate de-a lungul carierei în fotbal. În timpul când făcea parte din lumea sportului, Pelé fost pentru o perioadă cel mai bine plătit sportiv din lume.
În Brazilia, Pelé este considerat a fi un erou național pentru performanțele obținute în fotbal și sprijinul politicii de a îmbunătăți condițiile sociale ale săracilor. În 1961, Președintele Braziliei Jânio Quadros a declarat că Pelé este „o comoară națională”. De-a lungul carierei sale, el a devenit cunoscut ca „Perla Neagră” (Pérola Negra), „Regele Fotbalului” (O Rei do Futebol), „Regele Pelé” (O Rei Pelé) sau pur și simplu „Regele” (O Rei).
1. Messi
Legatura la Wikipedia Lionel Messi
Jucătorul de 26 de ani a reușit să facă multe lucruri la doar 26 de ani. A doborât recorduri mondiale în fotbal, în prezent joacă pentru Barcelona și a fost considerat de patru ori cel mai bun jucător din lume din cadrul FIFA.
Messi a fost golgheterul Campionatului mondial de tineret din 2005 marcând două goluri chiar în finală. La scurt timp după, a devenit un membru cu drepturi depline la prima reprezentativă. În 2006 el a devenit cel mai tânăr jucător care a evoluat la Campionatul Mondial, și a câștigat medalia de argint la Copa América în anul următor. La Olimpiada din Beijing el a câștigat primul trofeu cu naționala mare, medalia de aur cu echipa olimpică de fotbal a Argentinei.